27 mai 2011

Dirijor: ZIV COJOCARU (Israel)
Solist: HORIA MAXIM, pian

În program:

L. van Beethoven: Uvertura Coriolan, op. 62
Allegro con brio

L. van Beethoven: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1, în do major, op. 15
Allegro con brio
Largo
Rondo: Allegro

P a u z ă

L. van Beethoven: Simfonia I, în do major, op. 21
Adagio molto; Allegro con brio
Andante cantabile con moto
Menuetto: Allegro molto e vivace
Adagio; Allegro molto e vivace


ZIV COJOCARU. S-a născut în anul 1977, în Beer Sheva, Israel, din părinţi originari din Botoşani. Compozitor, dirijor, aranjor, producător muzical, pianist şi muzician activ pe scena muzicii pop în Israel, Ziv Cojocaru e un muzician versatil, care combina muzica contemporană cu cea clasică. În anul 2010 a absolvit secţiile de compoziţie şi dirijat ale Academiei de Muzică şi Dans din Ierusalim. Compune muzică pentru importante orchestre şi ansambluri camerale din Israel. A dirijat orchestre precum: Israeli Symphonette-Beer Sheva”, the Raanana Symphonette and the Jerusalem Academy of music & dance Chamber Orchestra. Începând din 1995, Ziv Cojocaru ia parte la cele mai prestigioase producţii de scena şi apare în albumele best selling ca producător, director musical, aranjor, compozitor şi pianist. De asemenea, participă la realizarea unor populare producţii de televiziune. A fost distins cu premii şi burse acordate de TAMUZ Organizaţia oficială a industiei muzicale din Israel, AKUM Asociaţia israeliană de autori, compozitori, poeţi şi editori de muzică; Jerusalem Academy of Music & Dance şi la competiţia Chana Avni-yaddor’s Competition of the Canada-Israel Culture Foundation (pentru dirijat şi compoziţie).

HORIA MAXIM. Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim (născut în anul 1971, la Galaţi) este un muzician a cărui prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referinţe despre talentul său artistic. Anvergura staturii sale de interpret este sugerată, nu mai puţin, de complexitatea expresiei muzicale demonstrate de acesta în abordarea unui repertoriu vast şi complex, atât ca solist concertist – colaborator al majorităţii orchestrelor simfonice din România, sub bagheta unor dirijori prestigioşi, precum Emil Simon, Ilarion Ionescu Galaţi, Emanuel Elenescu sau Petre Sbârcea – cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini (printre alţii, Ion Bogdan Ştefănescu, Johnny Răducanu, Richard Galliano şi Mario Caroli), în diferite ansambluri camerale. Măiestria sa pianistică a fost apreciată şi în recitaluri sau concerte susţinute în străinătate, cele mai multe dintre acestea în Germania şi Japonia.
Horia Maxim participă, de câţiva ani, la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, printre cele mai semnificative dintre acestea fiind Festivalul Internaţional «George Enescu» şi Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – Bucureşti. Realizările sale cuprind numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune, Horia Maxim interpretând, printre altele, un număr semnificativ de creaţii muzicale în primă audiţie. De asemenea, a înregistrat lucrări din repertoriul pianistic al muzicii clasice pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii (ex. “Youth without youth”, film produs şi regizat de Francis Ford Coppola în anul 2007).
Horia Maxim a început studiul pianului sub îndrumarea eminentului profesor Mircea Costache, în cadrul liceului bucureştean ”George Enescu”, în timp ce perioada studiilor desfăşurate la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a fost marcată de influenţa excepţională a maestrului Dan Grigore şi a doamnei Delia Pavlovici. În toţi aceşti ani a câştigat numeroase distincţii şi premii naţionale şi internaţionale. A participat, totodată, la cursuri de măiestrie pianistică în România şi în Germania.
Lista repertoriului său concertant cuprinde lucrări de J. S. Bach (BWV 1061), W. A. Mozart (KV 466 si 482), L. van Beethoven (nr. 1, 2 si 5), F. Liszt (nr. 1), J. Brahms (nr. 1), P. I. Ceaikovski (nr. 1), E. Grieg, S. Rahmaninov (nr. 2), R. Strauss (Burlesca), M. Ravel (Concertul în sol), în timp ce programele camerale oferite publicului conţin o mare varietate de lucrări, începând de la Bach şi Haendel şi încheind cu cei mai apreciaţi compozitori contemporani.
În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, fiind profesor titular la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În această calitate a fost invitat, în dese rânduri, în juriile unor importante concursuri naţionale şi internaţionale.

LUDWIG van BEETHOVEN (1770-1827). Uvertura Coriolan este o lucrare caracteristică pentru concepţia beethoveniană asupra dramaturgiei simfonice. În esenţă, acest lucru se referă la contrapunerea a două idei muzicale pregnant diferite: una care este simbolul forţei şi având o expresie bărbătească, mai colţuroasă, şi a doua care simbolizează feminitatea printr-o expresie plină de gingăşie şi delicateţe, prin linii melodice unduioase, graţioase. Astfel de entităţi tematice generale se găsesc în majoritatea lucrărilor simfonice beethoveniene. În Uvertura Coriolan, însă, ele corespund anumitor personaje (sunt personaje ale piesei Coriolan a poetului austriac Heinrich von Colin). Tema dominantă a uverturii este întruchiparea muzicală a lui Coriolan (Coriolan este un general roman care, potrivit obiceiului antic, şi-a luat numele de la localitatea în care a obţinut o răsunătoare victorie: la Corioli, în anul 493, înaintea erei noastre; simţindu-se marginalizat sau nedreptăţit la un moment dat, Coriolan îşi îndreaptă legiunile pe care le comanda împotriva Romei înseşi, ameninţând cu distrugerea ei din temelii). Fermitatea, hotărârea şi forţa uriaşă pe care poate să o dezlănţuie pot fi sesizate cu uşurinţă din apariţiile temei de bază. Acesteia i se contrapune o idee muzicală graţioasă, feminină şi suavă care constituie expresia muzicală a două femei: mama şi soţia generalului. La rugăminţile fierbinţi ale acestora, Coriolan renunţă la planurile sale de distrugere. Aceasta este şi concluzia pe care o sugerează muzical Beethoven care, în finalul uverturii, reduce din intensitatea şi asprimea expresivă a temei lui Coriolan, mlădiind-o după expresia celeilalte teme (căreia, în general, i se spune secundară, dar care, nu de puţine ori, are… ultimul cuvânt).

Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră a fost compus în anul 1876. Este o lucrare de tinereţe a celui ce avea sa fie mai târziu definit drept Titanul de la Bonn. Atmosfera expresivă şi scriitura generală a muzicii concertului ţin încă destul de mult de atmosfera specifică celorlalţi doi corifei ai clasicismului muzical vienez: Haydn şi Mozart. Beethoven aduce totuşi, în plus, un rol mai important acordat instrumentelor de suflat în orchestră, o simfonizare mai accentuată a discursului muzical, o articulare mai fermă, robustă, bărbătească a ideilor muzicale şi o subliniere mai mare a contrastelor sonore. Este o muzică încă mai mult frumoasă şi mai puţin pregnantă ca mesaj specific beethovenian. Evident, această constatare nu trebuie să fie înţeleasă ca un reproş, ci ca o subliniere a faptului că Titanul aparţine încă lumii noastre, a oamenilor obişnuiţi, bucuroşi să savureze simplitatea, naturaleţea şi dimensiunile comprehensibile ale simţirii şi cugetării; aici Beethoven este impetuos, măreţ, dar încă nu pare că ne copleşeşte.

Simfonia nr. 1, în do major. Marele simfonist clasic, al cărui stil şi-a pus amprenta asupra epocii sale ca şi asupra unor continuări ulterioare a început si el prin a fi fiul spiritual al contemporanilor şi predecesorilor săi. La vârsta de 30 de ani, în anul 1800, Beethoven îşi încheia prima simfonie, permiţându-şi: să preia în partea a doua un motiv melodic utilizat şi de Mozart în Simfonia nr. 40; să apeleze la modalităţile haydniene de sugerare a umorului (începutul părţii a patra: întâi un sunet, apoi 3,4,5,6,7 încercări din care irumpe zglobiu un torent de sunete); să renunţe la aspectul cam rigid şi prăfuit al Menuetului şi să imprime muzicii din partea a treia dinamismul unui scherzo, deşi păstrează încă denumirea de menuet; să amplifice dramaturgia simfonică a primei parţi, anticipând contrastele tematice care îi vor deveni specifice; să sporească până la intrigarea contemporanilor rolul suflătorilor în ansamblul orchestral şi pe alt plan să-şi impună suflul expresiv nou, viguros, care îi va purta numele: suflul beethovenian.

Galerii FOTO
Galerii VIDEO

Filarmonica Botosani - Toate drepturile rezervate!